Torres a fost de șapte ori mai eficient la Liverpool, în mandatul lui Benitez, decât la Chelsea
„Din respect pentru suporterii lui Liverpool, nu aș putea să merg niciodată să o antrenez pe Chelsea. E un club frumos, dar nu aș putea să o trădez pe Liverpool”. Sunt vorbele lui Rafa Benitez, rostite în 2007, pe vremea când îi antrena pe „cormorani”.
Cinci ani mai târziu, Benitez se pregătește să debuteze ca manager al lui Chelsea, deși e contestat de suporteri. Iar ibericul are parte de un debut de foc mâine, pe „Stamford Bridge”. Un meci cu Manchester City, proaspăt eliminată din Liga Campionilor. Un duel între locul 1 și locul 3 din Premier League, în care o victorie ar putea însemna un debut fericit pentru Benitez. A cărui misiune e revitalizarea lui Fernando Torres, jucător care a înscris 74 de goluri în 114 meciuri în mandatul ibericului la Liverpool. De șapte ori mai eficient decât la Chelsea, unde a marcat doar de 19 ori în 86 de partide. „Doar Benitez poate să-l mai trezească pe Torres”, au comentat jurnaliștii din Insulă.
9 trofee a câștigat Benitez ca antrenor, cu Valencia, Liverpool și Inter Milano
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER